„Sunt încântat de profesionalismul şi serviciile excelente furnizate de echipa Expense Reduction Analysts şi recunosc cu mândrie că aceştia joacă un rol foarte important în planurile noastre de dezvoltare. Simt ca şi cum ar face parte din compania noastră. Am construit împreună un parteneriat solid bazat pe încredere, respect şi schimb de idei. Cu ajutorul oferit de Expense Reduction Analysts suntem cu siguranţă mai puternici şi vom reuşi să ne îndeplinim obiectivul ambiţios de a deveni un jucător european puternic”
Zoltan Prozsser, CEO şi acţionar majoritar al Romcab
În paralel, acest lucru a ajutat Romcab să-şi finanţeze achiziţiile de materii prime prin alte mijloace decât prin finanţare bancară, lucru care a contribuit la diminuarea costurilor financiare. În plus, experţii Expense Reduction Analysts au lucrat împreună cu Managerul de Risc de Credit din cadrul Romcab în vederea găsirii unei soluţii pentru îmbunătăţirea limitelor de credit acordate de asiguratorii de credite pentru a permite astfel companiei să-şi îndeplinească obiectivele privind vânzările şi profitul. Mulţumită acestui credit îmbunătăţit, echipa de vânzări a Romcab a reuşit să înregistreze o creştere semnificativă a volumului de vânzări şi a profitabilităţii generate.